lectii din Elvetia

duminica m-am intors din Elvetia, unde am fost pentru o saptamana la cununia prietenilor mei, Marina si Dominique.. am inca proaspete in gand toate impresiile si lectiile pe care le-am invatat de acolo.. cred ca pana acum e experienta cea mai puternica pe care am avut-o intr-o tara straina… poate si pentru ca am vazut mai multe locuri si am prins mai mult din spiritul acestei tari..
prima data m-a frapat patriotismul lor.. au steaguri peste tot, in orase sunt la fiecare pas, dar si in sate le gasesti destul de des. in plus, se apropia ziua lor nationala, 1 august, si gaseai la supermarket oua vopsite cu steagul lor :). chiar si in padure, pe munti, gaseai scrijelit pe pietre crucea de pe steag… asa da! sigur, am putea spune, au si de ce sa fie patrioti.. dar cred ca e important intai sa-ti iubesti tara, ca sa poti face ceva pentru ea..

sa mentionez despre nivelul lor de trai si stilul lor de viata? cred ca daca va spun ca se vand ceasuri Tissot la magazinele de suveniruri e suficient, nu? :)).. sau ca in Zurich la Louis Vitton era aglomeratie ca si la H&M, ori ca vedeai Porsche la tot pasul? :). eh, asta e alta poveste, dar oricum, te motiveaza un pic o plimbare prin Zurich.. daca simti ca ai nevoie de asa ceva.
Elvetienii stiu sa faca bani din orice, mai ales din turism. Fiecare cascada mica are cate-o poarta la care sa platesti intrare, dar desigur si investesc in tot ce inseamna siguranta pe traseele respective..
Dincolo de casutele aranjate si decorate, gradinile perfecte, magazinele inchise care-si lasa marfa afara sau frigidere self-service, de unde iei singur produsele si lasi acolo banii, “the experience” a fost pentru mine urcatul la 1900 m inaltime.
Eram la 1300 m si am pornit intr-o joaca spre restaurantul din varful muntelui Engelhorn, la 1901 m. Eu eram deja obosita, pentru ca vazusem valea Rosenlaui si nu ma simteam in stare sa urc pana acolo, dar nu poti taia cheful grupului, asa ca am pornit cu totii (eram 4: eu, Marina, Dominique si mama Marinei, mai tanara in spirit decat oricare dintre noi : ) ). Pe parcurs am inceput sa ma entuziasmez si sa-mi placa, desi au fost portiuni dificile la urcat si parea ca nu se mai termina (am parcurs traseul, fireste, in mai mult de 1.5 h cat scria pe indicativ). Ce-a fost interesant e ca pe parcurs au fost schimbari de atitudine in grup, dar mereu a fost cineva care sa fie pozitiv si am continuat urcarea. Am ajuns la restaurant, am amncat si ne-am bucurat de reusita. La sfatul proprietarei restaurantului am coborat pe celalalt drum. Desi facand o medie, drumul de intoarcere a fost mai usor, au fost 2 portiuni f dificile, unde m-au ajutat Marina si Dominique sa trec, ca-mi era cam frica. Coborand, am realizat totusi ca am invatat 2 lectii pe care le stiam la nivel teoretic, dar nu le traisem pe pielea mea:
– prima e sa iei lucrurile pas cu pas; ca nu trebuie sa vezi chiar tot drumul, e suficient sa vezi ce ai de facut in prima faza; s-ar putea sa te descurajeze greutatea intregului drum, dar daca iei lucrurile pe rand ele se intampla; am invatat asta pentru ca daca stiam ce ne astepta, niciunul dintre noi nu cred ca s-ar mai fi incumetat sa urce.. dar facand fiecare pas am fost bucurosi de experienta;
– a doua lectie e sa te focusez mereu pe obiectiv, in loc sa te uiti la provocari; asta am simtit-o cand mergeam prin cele 2 portiuni in care in dreapta aveam stanca pe care mergeam, iar in stanga un mare gol; poteca in sine nu era atat de accidentata, dar prin faptul ca vedeai golul in care puteai sa cazi erai un pic ingrozit. totusi, daca te uitai la drum si te gandeai unde vrei sa ajungi, lucrurile erau simple.

Asa cred ca e in orice lucru pe care-l facem, dar ce lectii frumoase mi-a dat muntele! Cu siguranta o sa mai fac asta si o sa fiu un pic mai pregatita! Cat despre Elvetia, merita vizitata!