o bucata de timp m-am cam izolat de viata asta zbuciumata si am petrecut timp doar cu oamenii apropiati si dragi mie. a fost asa de bine si parca am capatat asa un fel de liniste interioara, cred ca m-am mai schimbat un pic si asta numai datorita lor. dar nu despre asta voiam sa vorbesc, pentru ca stiti ca de lucrurile frumoase vorbesc mai putin… desi imi dau seama ca nu e bine…
voiam sa va spun ca, incet, incet am inceput sa intru din nou in sistem – cursuri la master, scoala de soferi, cate-un interviu – si constat cu dezamagire ca nu s-a schimbat nimic. oamenii au ramas in continuare neseriosi, nu dau doi bani pe tine si pe cuvantul pe care – fara a fi constransi de ceva, desi nici asta nu i-ar scuza – ti l-au dat si nici macar nu mai incearca sa gaseasca o scuza buna pentru ce au facut… chiar nu-mi era dor de asta…
m-am lasat de fumat. ieri. si traiesc. in plus, ma simt chiar f bine si nu sufar, nu imi este greu.
mi-am cumparat saptamana trecuta cartea ~In sfarsit, nefumator – Metoda usoara a lui Allen Carr~. am dat peste ea cand am fost la Galeriile Humanitas, auzisem de ea si am zis sa o incerc. ce am de pierdut? calculasem deja ca imi voi amortiza investitia in 3 zile, daca reusesc sa ma las de fumat. am platit deja jumatate din ea
daca ati vrea sa va lasati de fumat, cumparati-va, va rog, cartea asta. ar trebui sa va ajute sa o faceti. daca chiar incercati si poate va si iese, tot va recomand s-o cititi. te face sa vezi putin lucrurile din alt unghi, insa beneficiile sunt majore. eu am incercat sa ma las de fumat si acum ceva timp si am reusit sa stau fara tigari cam un an de zile. marea diferenta intre modul in care m-am lasat atunci si ce fac acum este faptul ca acum nu sufar, nu simt ca ma privez de ceva. dimpotriva, chiar pot sa ma bucur deja ca m-am lasat de fumat. nu ma afecteaza cand vad pe cineva ca fumeaza si simt ca pot sa ies la un suc, fara probleme. cand am incercat sa ma las, acum vreo 2 ani, era un chin sa ies in oras, mai ales la inceput. tarziu am inceput sa simt din nou placerea iesirilor in oras. iar alta diferenta e ca acum nu o sa ma las, ci m-am lasat deja
so, daca vreti sa va lasati – se poate si chiar nu doare. dar cititi cartea, serios va spun. va ajuta mult daca chiar vreti. nu stiu daca poate face minuni pentru cineva care nu vrea, dar daca vreti un pic, eu zic ca va iese. si poate fi de o mie de ori mai simplu si placut decat va imaginati. nu, n-am luat-o razna si nu e doar entuziasmul de inceput:)
am scris un articol pentru revista designyourself.ro, care s-a relansat saptamana trecuta. scriu la rubrica style – design vestimentar si primul articol e deja pe site. il puteti citi aici, iar criticile le astept mai jos .
mereu m-am intrebat de ce exista atata discordie in industria de comunicare… atata ura intre agentii si, mai nou, atata ura pentru pr-isti. pr-ul moare de mana lui, comunicarea. o mica greseala si esti taxat si rastaxat. poate pe undeva e normal sa ti se plateasca la fel si atunci cand faci bine si cand faci prost, adica cu centimetri patrati de scris. deci e ok, nu asta ma suprinde, doar ca nu inteleg inversunarea. orice industrie are oameni competenti si oameni mai putin competenti, asa ca nici pr-ul nu face exceptie de la asta. totusi, nu cred ca e cazul sa se generalizeze si sa se faca atat tam-tam pentru nimic. ca pana la urma nu cred ca au fugit pr-istii cu milioane de euro in spate, nu au incendiat cladiri si nici nu au omorat oameni. in fine
mi-am amintit de chestia asta pentru ca am dat pe un blog de povestea unei greseli a unei agentii de pr din state si tare mi se pare exagerata. aici o gasiti.
pe de alta parte, mi-am amintit acum si de un concert tapinarii la care am fost anul asta in concediu, cand eram in vama. si ghiciti pentru cine facusera ei o melodie? pentru “domnisoara pr”! o inregistrare proasta, dar care va da o idee despre melodie, gasiti aici. versurile aici.
am promis ca revin cu poze. iata-le, un pic mai tarziu…
dimineata, de la stuff
inainte de furtuna
pustoaica cu “fumuri” in cap
am ramas putin dezamagita de vama, de fapt de oamenii de acolo. cred ca ma asteptam sa gasesc o extinsa terasa “la motoare” dar m-au scarbit multe in ceea ce priveste comportamentul oamenilor. la nivel de nivel de servicii a fost ok, pentru ca am stiut ca trebuie sa ma astept la ce-i mai rau si sa nu ma enervez
cred ca data viitoare cand am chef de ceva “rustic” o sa incerc 2 mai
am ajuns ieri in vama. dupa un drum cu peripetii, in care am luat un autocar care nu ajungea in vama, am ajuns la destinatie. un om cu suflet mare ne-a luat de pe marginea drumului – din proprie initiativa ) – si ne-a lasat langa “mariana”. ne-am cazat – oana s-a panicat un pic ca i se parea departe vila de toata agitatia statiunii, dar si-a dat seama apoi ca nu e chiar asa. ne-am “despachetat” si ne-am pornit spre cherhana, sa mancam un peste pe gratar si rapane. delicious. apoi plaja, clatite patinate si somn de refacere. trebuia sa iesim pe la 12 pe-afara, dar ne-am lasat prinse de somn si a ramas sa recuperam azi.
e liniste pe aici, cred ca pana maine mai tine, timp berechet sa ne “spalam sufletul de noroi”. la mine e cam mult noroi, nu stiu daca ajung cateva zile in vama, dar poate macar asa un pic, cat sa ies pe strada
revin cu poze maine – acum nu am baterii la aparat.
publicitate, pr sau ce vreti voi, dar e fain – aici
la polul opus, un panou publicitar cu un mesaj… va las pe voi sa spuneti de care… am trecut ieri pe langa kaufland din colentina si am ramas socata. aveau un panou publicitar, alb, cu scris negru – “Gandim global, actionam lokal”. “k”-ul era logo-ul hipermarketului, bineinteles… cred ca o sa plece oamenii cu sacosele pline de la kaufland acum ca stiu ca actioneaza local )
am fost la filmul asta acum ceva vreme, cred ca acum vreo 2 luni. nu mai stiu de ce nu am scris atunci despre el – ca merita, dar la berea de aseara am vorbit de el si mi-am amintit.
tin minte ca am ras tot filmul, chiar mi-a placut.. si dincolo de o comedie spumanta, filmul spune niste adevaruri dureroase despre unele stupiditati pe care le facem la un moment dat incercand sa cladim o relatie. nu toata lumea face “gafele” astea, dar cred ca toti le stim – ori le-am facut noi, ori partenerul, ori un prieten…
frumusetea unui joc de wist nu e licitatia, nici jocul pe nv. frumusetea jocului e modul in care iti joci cartile atunci cand toata lumea stie deja ce vrei tu sa faci, iar tu stii ce vor altii. atunci arati ca stii sa joci si o faci bine, nu cand licitezi. iar daca joci cu cartile pe masa nu esti catusi de putin un jucator mai prost, dimpotriva. ai pus cartile pe masa si esti descoperit, nu ai niciun secret. abia atunci poti arata ca esti un jucator adevarat, ca te pricepi. altfel, e doar un dram de noroc, un context favorabil.
