Revolutionary Road

filmul asta imi confirma cat de subiectiva e aprecierea unui film. ca te atinge sau nu in functie de modul in care privesti tu lucrurile si de experientele pe care le-ai avut. nu-mi place sa vad filme ca sa admir costumele sau imaginea. imi plac daca au o poveste si daca simt ceva cand ma uit la film, cand traiesc povestea.

mi-a placut Revolutionary Road pentru ca vorbeste despre frica de a-ti urma visurile. ca suntem lasi si ca ne refuzam implinirea din cauza unor prostii. ca alergam toata viata dupa nimicuri si ca orice ni se pare stralucitor ne atrage, chiar daca undeva in adancul sufletului stim ca nu ne ajuta prea mult.

lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult nu l-am obtinut. probabil pentru ca niciodata nu am urmat drumul pana la capat, de teama consecintelor, nu neaparat asupra mea, cat asupra persoanelor pe care le-ar fi afectat. pot sa risc pentru mine, dar nu si pentru altii. ficare alege sa-si asume niste riscuri si sa-si plateasca eventualele polite. revenind la film, frica e cu atat mai evidenta pentru ca Frank avea pe cineva care risca langa el, si mai mult decat atat, risca pentru el. dar n-a fost suficient…. ce ne trebuie??


Care este cel mai bun portar din Liga a 2?

Se face un sondaj despre cel mai bun portar din liga a 2-a aici (in dreapta, mai jos de articolul cu aceeasi tema). daca  nu stiti cine e, va spun eu: Cristi Popescu (Progresul)

si stiu ca vreti sa votati 😉


cea mai tare stire

stirea e de ieri din evz, dar abia acum am vazut-o. mi se pare hilar. sigur ne indreptam catre o lume mai buna.


cam cat de scump se plateste prostia

astazi ma gandeam ca nu trebuie sa faci nimic din ce crezi ca te-ar putea face sa rosesti peste cativa ani. hai, daca doar rosesti, nu e asa o mare prostie, dar cand iti vine sa intri in pamant, sa te acoperi, sa nu te vada nimeni, sa nu simti privirile taioase ale celorlalti e cam urat.

ma gandesc acum la lucruri pe care le faci, constient fiind ca sunt gresite, dar iti spui ca nu le va afla nimeni. n-o sa se stie, n-o sa spuna nimeni. ai incredere in niste oameni care nici macar nu-ti sunt apropiati, te uneste doar o conjunctura, un moment in care sunteti la fel. e si cazul vedetelor, ale caror secrete incearca sa le descopere jurnalistii de monden ori oamenii simpli, ori oameni care au niste interese. nu e nicio mare noutate ce spun eu acum… am ramas doar putin mirata de ceea ce fac oamenii ca sa ascunda niste lucruri de genul asta si cum se afunda si mai tare in namol. pentru ca nu se creeaza decat un cerc vicios, in care orice greseala se acopera cu una si mai mare.


freaky friday

postul asta trebuia sa fie mai lung si deja scrisesem o buna parte din el cand mi s-a inchis browserul, din cauza netului de kkt pe care-l platesc cu 90 ron. in fine. am zis ca trebuie sa va povestesc cum a fost aseara, dar acu’ o sa fie un rezumat 🙂 . mai bine. sa incepem.

am plecat pe la 6 de la birou, putin indecisa in privinta programului meu. trebuia sa ma intalnesc cu o prietena si sa mancam pe undeva, sa ma vad cu colegii de fac (am ajuns la concluzia ca daca zic prietenii din facultate pare ca au trecut o mie de ani si nu-mi place ideea 🙂 ) si sa merg la un concert OCS in Club Control. cam voiam sa le fac pe toate, dar trebuia sa ajung si acasa. la OCS as fi renuntat, ca nu eram convinsa ca m-as distra si eram si ca obosita, dar voiam sa vad cum e clubul, cum e un concert OCS si, mai presus de toate – fetele erau cu chef si nu voiam sa ratez distractia – ca am mai facut de-astea. asa ca m-am dus si la concert. Read the rest of this entry »


Pentru Erika 3.

anyone?

pentru-erika-3

sursa: Cabral


ziare gratuite

cand m-am dus azi-dimineata la mine la metrou, pe la ora 9.00, ce sa vezi?! ziarul compact inca se gasea in cutia lui – care mai avea aproape jumate din numarul total de ziare care incapea acolo. ce credeti ca s- a intamplat ?! ca doar inainte, lumea insetata de informatie 🙂 golea toate cutiile de ziare, de prin toate locurile posibile…  se oferea astazi Libertatea gratis :)) . initial am crezut ca va fi gratuit de acum inainte si deja  vedeam toti oamenii din metrou citind cuminti libertatea, dar am aflat apoi ca e doar editie aniversara. cred totusi ca au tatonat putin terenul, cine stie ce ganduri au 🙂


another way to die


a ierta

forgive

IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioşi când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba să mă ierţi!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligaţie. 3. (Pop. şi fam.) A îngădui, a permite, a da voie să… ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
in ultima vreme m-am tot gandit – fortata, normal, de anumite intamplari din viata mea – la iertare – la ce implica a ierta, dar mai ales ce nu implica. nu cred ca a ierta inseamna a trece cu vederea greseala cuiva. greseala e greseala, orice-ai face. cred ca a ierta inseamna a incerca sa intelegi mecanismul prin care celalalt a “comis-o” si care au fost motivele, iar dupa aceea sa nu-l condamni. este o acceptare, insa nu o trecere cu vederea.  cred ca a ierta pe cineva te ajuta mai mult pe tine, decat pe cel iertat. pentru ca te face sa ai sufletul mai usor si mai putin incrancenat, fara a fi macinat de sentimente urate. mai cred, la fel, ca daca ierti pe cineva, nu inseamna sub nicio forma ca lucrurile trebuie sa fie neaparat la fel ca inainte. poti intelege ceva, poti accepta fara sa porti pica sau sa ai resentimente, dar asta nu inseamna ca lucrurile pot fi ca inainte. e frumos ca atunci cand ierti sa poti lua lucrurile de unde au ramas – uneori poate relatia devine si mai stransa, dar sunt si situatii in care lucrurile nu mai pot fi indreptate. orice gest pe care-l facem spune ceva despre noi – frumos sau urat. poti sa nu condamni pe cineva pentru un gest care arata ceva nu tocmai frumos, dar nu te poti preface ca nu s-a intamplat sau ca nu ai aflat ceva despre el prin actiunea respectiva.

asa ca… atunci cand gresim nu cred ca trebuie sa ne intrebam daca vom fi iertati, ci daca lucrurile mai pot fi ca inainte…