Is it just me, or it’s getting hot in here?

mi se pare ca in ultima vreme – nu stiu sa dau o perioda, hai sa zicem ultima jumatate de an – toate o iau razna… toti o luam razna si daca cumva, am avut norocul sa nu o luam inca razna, nu suntem departe.

primul lucru care imi vine in minte, sa va explic de ce cred asta, e ipostaza in care am vazut o femeie zilele trecute, langa o statie de autobuz de la Piata Sudului. o femeie la 40 de ani, 40 si un pic, imbracata decent (nu era cersetoare sau cine stie ce femeie sarmana), machiata – usor cam strident, ce-i drept – statea pe o banca. cand am trecut pe langa ea, sa ma duc la casa de bilete, vorbea de zor la telefon. tinea telefonul in dreptul gurii, exact ca si cum ii era teama ca daca il tine la ureche nu se aude ce vorbeste – cred ca stiti ce spun, probabil ati mai vazut, mai ales la batrani. ok, dar nu asta era problema. telefonul ei era de jucarie, roz, cu clapeta, in stilul telefonului unei papusi Barbie. si femeia vorbea de zor. ma intorc, trec din nou pe langa ea si ma opresc undeva in apropiere, ca asteptam autobuzul. m-am uitat destul de insistent la ea, dar nu se simtea catusi de putin stingherita de privirile mele. isi continua discutia cu o naturalete incredibila. nu stiu ce vorbea, nu m-a mai interesat asta… Read the rest of this entry »

Revolutionary Road

filmul asta imi confirma cat de subiectiva e aprecierea unui film. ca te atinge sau nu in functie de modul in care privesti tu lucrurile si de experientele pe care le-ai avut. nu-mi place sa vad filme ca sa admir costumele sau imaginea. imi plac daca au o poveste si daca simt ceva cand ma uit la film, cand traiesc povestea.

mi-a placut Revolutionary Road pentru ca vorbeste despre frica de a-ti urma visurile. ca suntem lasi si ca ne refuzam implinirea din cauza unor prostii. ca alergam toata viata dupa nimicuri si ca orice ni se pare stralucitor ne atrage, chiar daca undeva in adancul sufletului stim ca nu ne ajuta prea mult.

lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult nu l-am obtinut. probabil pentru ca niciodata nu am urmat drumul pana la capat, de teama consecintelor, nu neaparat asupra mea, cat asupra persoanelor pe care le-ar fi afectat. pot sa risc pentru mine, dar nu si pentru altii. ficare alege sa-si asume niste riscuri si sa-si plateasca eventualele polite. revenind la film, frica e cu atat mai evidenta pentru ca Frank avea pe cineva care risca langa el, si mai mult decat atat, risca pentru el. dar n-a fost suficient…. ce ne trebuie??

a ierta

IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioşi când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba să mă ierţi!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligaţie. 3. (Pop. şi fam.) A îngădui, a permite, a da voie să… ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
in ultima vreme m-am tot gandit – fortata, normal, de anumite intamplari din viata mea – la iertare – la ce implica a ierta, dar mai ales ce nu implica. nu cred ca a ierta inseamna a trece cu vederea greseala cuiva. greseala e greseala, orice-ai face. cred ca a ierta inseamna a incerca sa intelegi mecanismul prin care celalalt a “comis-o” si care au fost motivele, iar dupa aceea sa nu-l condamni. este o acceptare, insa nu o trecere cu vederea.  cred ca a ierta pe cineva te ajuta mai mult pe tine, decat pe cel iertat. pentru ca te face sa ai sufletul mai usor si mai putin incrancenat, fara a fi macinat de sentimente urate. mai cred, la fel, ca daca ierti pe cineva, nu inseamna sub nicio forma ca lucrurile trebuie sa fie neaparat la fel ca inainte. poti intelege ceva, poti accepta fara sa porti pica sau sa ai resentimente, dar asta nu inseamna ca lucrurile pot fi ca inainte. e frumos ca atunci cand ierti sa poti lua lucrurile de unde au ramas – uneori poate relatia devine si mai stransa, dar sunt si situatii in care lucrurile nu mai pot fi indreptate. orice gest pe care-l facem spune ceva despre noi – frumos sau urat. poti sa nu condamni pe cineva pentru un gest care arata ceva nu tocmai frumos, dar nu te poti preface ca nu s-a intamplat sau ca nu ai aflat ceva despre el prin actiunea respectiva.

asa ca… atunci cand gresim nu cred ca trebuie sa ne intrebam daca vom fi iertati, ci daca lucrurile mai pot fi ca inainte…

firesc

mi se pare anormal modul in care noi – romanii – celebram anul nou. o masa imbelsugata si cateva pahare de alcool, sampanie si alte bauturi, sau o seara in club, la un concert in piata sau la televizor. mi se pare ca sarbatorim ca niste prosti .. ce sarbatorim??? cred ca nici macar lista de rezolutii pentru anul nou nu ne-o pregatim – eu sincer n-am avut niciun chef sa ma gandesc la asta si nici nu mi-a venit natural pornirea asta, asa cum ar fi trebuit. in fine, ideea e ca mi se pare ca ar trebui sa plecam in demersul acesta de sarbatorire de la lucrurile care ni s-au intamplat sau pe care noi le-am facut in anul care se incheie. sa vedem unde am gresit si ce putem face diferit. poate unii fac asta, normal, dar nu e o practica incurajata si nici macar practicata. ma intreb acum de ce Biserica nu si-a pus mai mult amprenta asupra acestei sarbatori? cred ca se simtea nevoie mai mult decat in cazul altor zile considerate sfante.

stiam despre evrei, in schimb, ca au un mod mai potrivit, spun eu, de a sarbatori sfarsitul si inceputul unui noi. am gasit intr-un articol de pe hotnews.ro o idee despre asta:

In ebraica, Anul Nou se traduce prin “Rosh Hashanah”. Este o perioada sacra, cand oamenii se gandesc la ceea ce au facut rau in trecut si promit ca vor fi mai buni in viitor. Ceremonii speciale au loc in sinagogi, unde se canta la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe si produse din faina, pentru a aminti de vremea recoltei.

*La multi ani!

am invatat

ca nu poti sa ai doua seri reusite la rand, mai ales daca iti lipseste ceva si incerci sa te prefaci ca nu-i asa… ca oricat de libera si de deschisa as vrea sa fiu, unele lucruri nu le pot accepta… ca pot intelege niste lucruri dar asta nu inseamna ca le pot accepta, oricat de drag mi-ar fi cineva…   ca nu poti sa castigi o lupta decat temporar cu niste arme care nu-s ale tale, ca razboiul n-ai cum sa-l castigi decat daca lupti cu armele tale cele mai bune… asta ca sa fie o victorie reala… ca oricat de “free spirit” si “experience oriented” as vrea sa fiu, am niste limite din punctul asta de vedere si nu are rost sa ma prefac ca nu-i asa… sunt intr-un fel si, oricat de mult as vrea sa ma schimb si sa fiu volatila, am niste radacini…

nu pot

mereu am fost de parere ca nu exista “nu pot” ci doar “nu vreau”… de multe ori ma suparam cand, incercand sa conving un om sa faca un lucru pe care eu il consideram bun pentru el imi spunea ca nu poate… stiam ca raspunsul asta nu e o optiune, ca nu exista… daca iti doresti cu adevarat ceva

in seara asta mi-am dat seama ca intreaga zi m-am lovit de “nu pot” cand ma gandeam cum as putea rezolva o problema personala, care tine numai de mine… imi spuneam ca nu e in natura mea, ca nu am putut niciodata sa fac asta… in consecinta: nu pot. mi-a venit sa rad cand mi-am dat seama ca ma foloseam de scuza care ma deranja de fiecare data la cei apropiati…

in concluzie, m-am bucurat, pentru ca mi-am dat seama ca “nu exista nu pot”, asa ca lucrurile or sa se rezolve… sper sa se confirme teoria, tineti-mi pumnii

again