cum incepe totul

acum ceva timp  am realizat frumusetea lucrurilor imperfecte. ma invata cineva sa fac o brosa din material textil si ma gandeam cum voi face marginile, sa nu se destrame.. de fapt, nici nu trebuia sa-i fac marginile, dar eu as fi vrut sa gasesc o solutie, sufeream un pic ca nu o puteam face “asa cum trebuie”. dupa ce am terminat brosa am realizat brusc cat este de frumoasa tocmai pentru ca avea marginile gata-gata sa se destrame… arata “perfect”, dar era totusi imperfecta.  atunci am realizat ca improvizatiile aduc mult mai multa culoare, ca sunt mai frumoase lucrurile care nu sunt “asa cum trebuie”…  si am inceput sa ma tratez . stiam ca perfectionismul e o boala, dar inca n-apucasem sa vad ce frumos e altfel.

ieri am vazut un copil care va creste intr-un perfectionist in toata regula, de fapt este deja. m-a socat sa vad ca la varsta lui face lucrurile astea. priviti-l.

trebuia sa deseneze un fluturas. prima data a pus galben acolo unde trebuia sa puna albastru (trebuia pentru ca asa voia el) si plangea de mama focului ca a stricat tablouasul. a primit de la “doamna” un alt tablou cu fluturas si a inceput, alaturi de mama sa sa faca din nou fluturasul. nu stiu cine desena cel mai mult, cert e ca la final a inceput iar sa planga – se si manifesta foarte zgomotos si nu aveai cum sa nu observi – pentru ca nu-i placea lui ceva pe-acolo.

mama s-a intors la masa si a inceput sa modifice, ca sa fie perfect. aici micutul superviza activitatea:)

si ok-ul final

parinti, aveti grija la astia micii

---