mi se pare anormal modul in care noi – romanii – celebram anul nou. o masa imbelsugata si cateva pahare de alcool, sampanie si alte bauturi, sau o seara in club, la un concert in piata sau la televizor. mi se pare ca sarbatorim ca niste prosti .. ce sarbatorim??? cred ca nici macar lista de rezolutii pentru anul nou nu ne-o pregatim – eu sincer n-am avut niciun chef sa ma gandesc la asta si nici nu mi-a venit natural pornirea asta, asa cum ar fi trebuit. in fine, ideea e ca mi se pare ca ar trebui sa plecam in demersul acesta de sarbatorire de la lucrurile care ni s-au intamplat sau pe care noi le-am facut in anul care se incheie. sa vedem unde am gresit si ce putem face diferit. poate unii fac asta, normal, dar nu e o practica incurajata si nici macar practicata. ma intreb acum de ce Biserica nu si-a pus mai mult amprenta asupra acestei sarbatori? cred ca se simtea nevoie mai mult decat in cazul altor zile considerate sfante.
stiam despre evrei, in schimb, ca au un mod mai potrivit, spun eu, de a sarbatori sfarsitul si inceputul unui noi. am gasit intr-un articol de pe hotnews.ro o idee despre asta:
In ebraica, Anul Nou se traduce prin “Rosh Hashanah”. Este o perioada sacra, cand oamenii se gandesc la ceea ce au facut rau in trecut si promit ca vor fi mai buni in viitor. Ceremonii speciale au loc in sinagogi, unde se canta la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe si produse din faina, pentru a aminti de vremea recoltei.
Andreea mi-a spus zilele trecute, intreband-o ce film sa mai vad, ca cineva i-a recomandat transporter 3. imi mai spusese o data, dar am uitat, si m-am bucurat din nou, pentru ca am vazut celelalte doua filme si mi-au placut. in consecinta, am descarcat transporter 3, fara sa mai caut vreun review sau orice alta informatie in legatura cu filmul. dupa ce am vazut o bucata buna de film, mi se parea mie ca treaba e cam putreda. ma gandeam, ce s-a intamplat, nu mai joaca Jason Stathman? ce farmec mai are? dar totusi, hai ca nici Clive Owen nu se descurca rau – si e fain filmul. in pauza de tigara, dau un search pe net si imi dau seama ca in loc sa ma uit la transporter 3, eu urmaream, de fapt, Shoot ‘Em Up . frumos, nu? stiu ca e prostia mea ca nu mi-am dat seama inca de la inceput, dar oricum, tot raul a fost spre bine. cred ca nu m-as fi uitat niciodata la filmul asta daca nu as fi dat astfel peste el, pentru ca nu m-ar fi tentat. Clive Owen face un rol genial si nici Monica Belluci nu e mai prejos. pentru mine, acesta a fost unul din cele mai bune filme vazute, mai ales din ultima perioada. cred ca parerea e putin subiectiva, pentru ca m-au atins unele lucruri, dar oricum cred ca toti suntem subiectivi cand apreciem un film ca fiind unul bun – intr-o masura mai mica sau mai mare. actiune din plin, lucrurile sunt mult exagerate pe alocuri – scene care amintesc atat de matrix, cat si de scarface – un copil, o poveste de dragoste – ca peste tot- dar toate astea puse impreuna fac un mix bun (si stiti doar ca “e greu sa gasesti un mix bun” )
am gasit comentarii pe bloguri din afara despre Shoot ‘Em Up ca fiind cel mai bun film de actiune. nu pot spune asta, pentru ca nu sunt o fana a genului, dar filmul chiar merita! pentru unii
astazi am aflat ca mi se pregatise la un moment dat surpiza aia pe care o visezi mereu… din ciclul fat frumos pe un cal alb . cineva foarte drag mi-a marturisit supriza pe care mi-o pregatise anul asta de ziua mea, dar pe care n-am apucat s-o primesc din motive stupide: telefon descarcat si neintelegeri din sms-uri. acum imi dau seama cat de multe se pierd prin sms-uri si ca ar trebui sa evit sa folosesc mijlocul asta de comunicare, mai ales cand am ceva important de spus – eu folosesc totusi foarte des metoda asta, pentru ca e mai simplu sa spui doua vorbe intr-un sms, decat sa umpli cateodata tacerea dintr-un apel telefonic… in fine, m-a bucurat vestea dar in acelasi timp mi-era ciuda, ca momentul ala la care visezi mereu – nu acelasi moment, dar acelasi gen de manifestare – mi-a fost refuzat dintr-o prostie… cred totusi ca ni se intampla de foarte multe ori asta, cand vrem sa facem cate ceva, dar din diverse motive – teama, ce-o sa spuna celalalt?, ce-o sa creada? – renuntam… imi amintesc acum de Oana, care mereu imi spune – daca asa simti, atunci fa asta – asta pentru ca eu sunt un maestru al autocontrolului si aici nu are sens pozitiv
pentru ca e ajun, profit de ocazie sa va urez… sa aveti un craciun frumos, alaturi de cei care conteaza pentru voi, sa vina mosu’ nu neaparat maine, dar sa va aduca cam ce aveti nevoie (asta pentru ca de multe ori ne dorim lucruri de care nu avem nevoie si poate altcineva acolo sus stie mai bine decat noi) si sa traiti cat mai multe clipe frumoase si sa nu uitati sa va bucurati de ele atunci, cand inca sunt vii, nu dupa ce au murit… si sa fiti veseli, macar acum de sabatori ca mai vedem noi ce-o mai veni si cum ne-om descurca
in seara asta am fost pentru a treia oara – cred – in viata la cafeneaua actorilor. a fost pentru prima data cand am vrut sa merg – de obicei acolo mergeau cei pe care voiam sa-i vad sau alegeam varianta asta pentru ca nu gaseam loc liber acolo unde as fi vrut sa merg, iar asta era cea mai apropiata locatie. acum am vrut sa merg pentru a manca o pizza. nu cred ca se va mai intampla. (more…)
am fost astazi la sala Dalles, la targul de cadouri… am fost mai mult pe fuga, ca nu prea aveam chef – am ajuns acolo sa cumpar o carte de la noi. asa cum ma asteptam – asta nu inseamna neaparat ceva negativ – atmosfera nu era aproape cu nimic diferita fata de anii trecuti… poate doar s-au mai imbunatatit putin produsele iar expozantii incearca sa faca marketing – isi numesc standurile “cadouri crazy” sau alte expresii de genul asta, ca nu prea mai tin minte…
mai reusit mi se pare targul de la carturesti – cu ceaiuri, carti, vinuri si lumanari… foarte pe stilul lor… mereu cand merg acolo imi pare rau ca n-am cui sa ofer lucruri de genul asta – prietenii sau parintii mei nu sunt amatori de asemenea lucruri, nu cred ca s-ar bucura… poate ma insel… oricum, ideea e ca mereu cand merg acolo ma gandesc la cate cineva caruia cred ca i-ar placea si as vrea sa cumpar, dar stiu ca ar fi cam deplasat… ca nu e cazul . e tare ciudat sa vrei sa faci cadouri unor persoane care nu prea au legatura cu viata ta. asta pentru ca pur si simplu le apreciezi si-ti sunt dragi. am multe persoane care au fost o perioada mai lunga sau mai scurta in viata mea din diferite motive si cu care nu am interactionat prea mult dar pe care le pretuiesc… am prieteni pe care imi place sa-i ascult dar carora nu le pot povesti lucruri din viata mea… pentru ca imi sunt dragi dar stiu ca nu m-ar intelege… e ciudat, dar frumos, pentru ca nu toate relatiile trebuie sa fie la fel…
si revenind la targurile de craciun… optez de departe pentru carturesti. mai sunt altele?
vad ca iubirea apare si in publicitate, desi acum ceva timp – cand lucram eu la licenta – nu prea aveam ce sa gasesc pe aceasta tema… ma bucura asta, chiar imi plac noile reclame cosmote… au ceva acolo
ca nu poti sa ai doua seri reusite la rand, mai ales daca iti lipseste ceva si incerci sa te prefaci ca nu-i asa… ca oricat de libera si de deschisa as vrea sa fiu, unele lucruri nu le pot accepta… ca pot intelege niste lucruri dar asta nu inseamna ca le pot accepta, oricat de drag mi-ar fi cineva… ca nu poti sa castigi o lupta decat temporar cu niste arme care nu-s ale tale, ca razboiul n-ai cum sa-l castigi decat daca lupti cu armele tale cele mai bune… asta ca sa fie o victorie reala… ca oricat de “free spirit” si “experience oriented” as vrea sa fiu, am niste limite din punctul asta de vedere si nu are rost sa ma prefac ca nu-i asa… sunt intr-un fel si, oricat de mult as vrea sa ma schimb si sa fiu volatila, am niste radacini…
Alexandra a pornit o cauza pe Facebook – Let’s bring Robbie to Romania! asa ca va invit sa va alaturati, cine stie ce putem rezolva;) . Daca e un concert pe care vreau neaparat sa-l vad in viata asta, al lui Robbie Williams e! Si promit n-am sa fac ca la Lenny Kravitz, sa lipsesc. O sa ma vedeti in public, dar nu stiu daca o sa ma recunoasteti
titlul postului vine de la o istorie pe care a povestit-o cineva recent… contactand in repetate randuri un furnizor care nu-si facuse treaba si care nici nu raspundea, persoana respectiva a primit drept raspuns un nevinovat “pai noi suntem in dispozitie de sarbatori…”
acum inteleg, ce sa zic… nu astept bradul de craciun, colindele si nici macar mosul… ca oricum stiu ca n-o sa vina … nici nu cred ca am simtit vreodata sarbatorile de Craciun asa cum trebuia, poate doar cand eram foarte mica… asta pentru ca ai mei n-au fost niciodata prea animati de sarbatori si degeaba ma agitam eu de una singura…
chiar daca n-astept craciunul, astept foarte mult vacanta… sa lenevesc, sa ma trezesc la ce ora vreau, sa nu-mi mai sune la fel de mult telefonul si sa fac lucruri care-mi plac… acum nu mai am stare, m-as urca pe pereti … din pacate mai e treaba de facut si inca o saptamana pana la vacanta… sper totusi sa nu-mi treaca entuziasmul pana atunci… tre sa-mi pregatesc si lista cu rezolutii pentru noul an
. frumos, nu? stiu ca e prostia mea ca nu mi-am dat seama inca de la inceput, dar oricum, tot raul a fost spre bine. cred ca nu m-as fi uitat niciodata la filmul asta daca nu as fi dat astfel peste el, pentru ca nu m-ar fi tentat. Clive Owen face un rol genial si nici Monica Belluci nu e mai prejos. pentru mine, acesta a fost unul din cele mai bune filme vazute, mai ales din ultima perioada. cred ca parerea e putin subiectiva, pentru ca m-au atins unele lucruri, dar oricum cred ca toti suntem subiectivi cand apreciem un film ca fiind unul bun – intr-o masura mai mica sau mai mare. actiune din plin, lucrurile sunt mult exagerate pe alocuri – scene care amintesc atat de matrix, cat si de scarface – un copil, o poveste de dragoste – ca peste tot- dar toate astea puse impreuna fac un mix bun (si stiti doar ca “e greu sa gasesti un mix bun” 
)
. cineva foarte drag mi-a marturisit supriza pe care mi-o pregatise anul asta de ziua mea, dar pe care n-am apucat s-o primesc din motive stupide: telefon descarcat si neintelegeri din sms-uri. acum imi dau seama cat de multe se pierd prin sms-uri si ca ar trebui sa evit sa folosesc mijlocul asta de comunicare, mai ales cand am ceva important de spus – eu folosesc totusi foarte des metoda asta, pentru ca e mai simplu sa spui doua vorbe intr-un sms, decat sa umpli cateodata tacerea dintr-un apel telefonic… in fine, m-a bucurat vestea dar in acelasi timp mi-era ciuda, ca momentul ala la care visezi mereu – nu acelasi moment, dar acelasi gen de manifestare – mi-a fost refuzat dintr-o prostie… cred totusi ca ni se intampla de foarte multe ori asta, cand vrem sa facem cate ceva, dar din diverse motive – teama, ce-o sa spuna celalalt?, ce-o sa creada? – renuntam… imi amintesc acum de 
