ADfel 2008

mi-a placut prima seara de ADfel… am gasit o organizare mai buna, campanii mai interesante decat anul trecut… au fost probleme, dar se pare ca de la an la an lucrurile arata mai bine

Hey, you were born, finish what you started!

Suflet dezgolit

am vorbit azi cu maica-mea si m-am simtit atat de prost pentru ca de o bucata buna de timp ea se straduieste sa ma imbarbateze pe mine, pentru niste probleme care pana la urma nu sunt atat de importante si care n-ar trebui sa conteze, in timp ce ea trece prin niste chestii urate, mult mai urate… nu e prima data cand imi ascunde lucruri… acum ceva timp mi-au ascuns ca murise bunica-miu, in conditiile in care bunica-mea era foarte bolnava si ne asteptam sa pateasca ea ceva…

nu i-am simtit prea protectori cand eram langa ei – ma refer aici si la ea si la tata -, dimpotriva chiar. de multe ori as fi preferat sa stiu mai putine – mai ales cand eram foarte mica, sa fi crescut ca o “floare”, cum imi place mie sa spun, sa fi trait intr-o alta realitate, mai buna… sa nu ma gandesc inca de pe atunci la toate urateniile de pe lumea asta…

probabil, pentru ca nu m-au ferit cand eram mica, li se pare ca ar trebui sa faca asta acum, pentru ca mai am si eu problemele mele…. dar cred ca a venit timpul sa ii protejez eu pe ei, sa vin eu cu solutiile, sa nu mai duca ei tot greul…

titlul postului vine de la faptul ca mereu ne facem probleme pentru lucruri neesentiale – cariera si alte asemenea cacaturi – si ratam ce e mai important… uitam sa fim langa cei dragi, uitam ca cele mai frumoase lucruri sunt alea simple, uitam ca dincolo de ce scrie pe cartea de vizita si dincolo de banii pe care ii facem, suntem toti la fel si ca nu avem nimic daca nu putem imparti toate astea cu cineva, ca seara cand ajungem acasa altele sunt lucrurile care conteaza….

noi, oamenii, suntem atat de prosti cateodata…

Actul 3

pasiuni

in ultima veme ma tot gandesc sa-mi ocup timpul liber, sau mai bine-zis sa-mi fac timp pentru un hobby.. mi-am dat seama ca am nevoie sa fac ceva doar de dragul de-a face, sa ma deconectez efectiv de toate…

candva, prin generala, sculptam in lemn… am renuntat destul de usor, dupa vreo 3 lucrari,  reusite as spune, mai ales avand in vedere ca nu ma invatase nimeni… vazusem ceva pe la taica-miu, care a facut chestia asta cam la fel de putin ca mine, si am luat dalta in mana… tin minte ca imi placea si ca, in ciuda ranilor pe care mi le mai faceam, eram fericita sa fac asta…

trebuie sa ma interesez daca pot face chestia asta intr-un cadru organizat, pentru ca, asa cum ii spuneam si astazi unui prieten, satisfactia unui lucru e mai mare atunci cand stii ca mai ai prin jur oameni care apreciaza aceleasi lucruri, care fac cu aceeasi placere – sau poate mai mare – un lucru… chiar am nevoie de o astfel de activitate viata mea- pentru tratament . daca aveti alte sugestii, va rog sa mi le spuneti.

usor legat de ideea asta… azi am cunoscut pe cineva care face multa treaba buna si o mai face si pe gratis (chiar daca stie ca poate face bani din asta). m-a impresionat, jos palaria. as putea spune ca sper ca intr-o zi sa faca bani din asta, pentru ca merita, dar nu stiu daca el ar avea nevoie – e genul de om care apreciaza alte lucruri si care cred ca stie sa-si faca viata mai simpla si mai frumoasa. o lectie…

Progresul – Catania

astazi am fost pentru a doua oara pe stadion, a doua oara in Cotroceni. prima data am fost sezonul trecut, cand echipa a jucat cu Intergaz…

astazi a fost un meci frumos, pentru mine a fost chiar emotionant… mi-a placut foarte mult festivitatea de deschidere, cu prezentarea echipei, cu planurile si sperantele de viitor…

am fost la meci pentru ca acolo joaca var’miu (adica prietenul verisoarei mele, cum va spuneam intr-un post mai vechi). e portar, ingerul echipei si revelatia sezonului trecut – cum l-au prezentat la inceputul meciului…

cand erau toti pe podium si erau aprinse artficiile mi s-a parut foarte emotionant, mi-am amintit de momentele acelea de maxima intensitate pe care le traieste un suporter cand joaca echipa lui favorita… mereu am fost fascinata de modul in care fotbalul reuseste sa aduca impreuna oameni atat de diferiti si sa-i faca sa traiasca emotii atat de puternice… este fantastic…

cand eram copil ma mai uitam pe la meciuri – si acum ma mai uit cateodata, dar f rar – si stiu ca puneam mult suflet… tin minte ca am plecat o data din casa plangand dupa un meci al nationalei in care pierduse in fata Croatiei… ce mai radea maica-mea de mine… stiu ca am plecat sa ma plimb cu bicicleta, tocmai ca sa plang in voie si sa nu ma vada nimeni

mi-am dat seama acum ceva timp ca mi-ar fi placut sa fiu sportiv, sa muncesti pentru 4 sau pentru 90 de minute, minute in care dai tot din tine… asta este un alt exemplu de suflet pentru mine, un exeplu de situatie limita, care pana la urma scoate din oameni ce e mai frumos… cred ca asa e si fotbalul, fie ca e vorba de sportivi, fie ca e vorba de suporteri… bine, exista si o parte goala a paharului in toata povestea asta, dar acum nu vreau sa vorbesc decat de partea frumoasa…

filosofi de 335

“femeile sunt ca parcarile, majoritatea sunt ocupate, iar cele care sunt libere sunt pentru hadicapati”

*liceeni in 335

deosebit, nu?