Viteza distruge vieti

astazi m-am speriat de printul campaniei Petrom – Viteza distruge vieti. eram in toaleta unui restaurant si cand m-am intors sa plec am dat cu ochii de print. am tresarit, in conditiile in care aseara ma uitasem la spoturi. mi se pare foarte reusita aceasta campanie, cred ca ilustreaza perfect consecintele accidentelor rutiere. este laudabil mai ales faptul ca nu au ales sa comunice doar cu o categorie de public, ci au facut executii pentru ambele.

nu stiu care sunt statisticile, cati oameni mor anual la noi in tara sau cati supravietuiesc, dar sunt convinsa ca prima cifra e una imensa. e trist, dar e frumos ca cineva a reusit sa comunice mesajul asta intr-o modalitate atat de puternica….

Spune simplu, nu

ma gandeam astazi cat de greu le e unora sa spuna simplu ca nu vor sa faca ceva… ca prefera sa te duca cu presul in loc sa spuna adevarul… de ce? mi se pare atat de stupid… sunt o gramada de situatii in viata asta cand suntem nevoiti sa refuzam, din motive mai mult sau mai putin obiective… asta e situatia, nu avem ce face. de ce nu putem fi sinceri cand acceptam sau refuzam ceva? stiu… sunt milioane de motive, de la caz la caz… eu ma gandeam totusi la situatiile in care miza nu e atat de mare… nu vorbim de cine stie ce interese, doar de oameni care se cunosc, care se mai ajuta din cand in cand…

am si doua cazuri recente care ilustreaza perfect diferitele atitudini. un necunoscut caruia ii ceream ceva intr-un mail, rugandu-l sa-mi dea mail chiar daca nu ma poate ajuta, a trimis un mail cu textul: email:). mi s-a parut foarte amuzant si in acelasi timp dragut. cererea mea fusese putin stupida, dar raspunsul lui a fost genial…

pe de alta parte imi amintesc de “saru’mana… da, acum sun… suna-ma maine”…”saru’mana… da, inca nu am primit… da… poti sa ma suni maine?”

cred ca toti intalnim adesea situatii de-astea… nu e nicio noutate, dar mi se pare ca devine atat de greu sa gasesti oameni sinceri… nici cand vine vorba de cele mai marunte probleme nu pot fi sinceri… ce prostie…

imi dau seama cat de tare apreciez un simplu NU

Familia mea de Bucuresti

da… eu sunt mai norocoasa ca altii… am o familie la bacau si una la bucuresti… aici o am pe sora mamei, unchiul si pe vara’mea. mai intra in familie si prietenul verisoarei mele, caruia, fara sa vreau, atunci cand povesc cate ceva despre el, ii spun var

in fiecare weekend merg la ei (mai sunt si exceptii, atunci cand am prea multa treaba) si imi incarc bateriile. stam la taclale, insotiti de mancarea grozava pe care o face matusa’mea. povestim toate prostiile pe care le facem in timpul saptamanii…

ce sa va povestesc de ei… sunt super… unchiul e painea lui Dzeu… e rapidist si e innebunit dupa masina lui cea noua… nu cara nimic cu ea, sa nu cumva sa se murdareasca…

matusa’mea e stalpul casei, o femeie puternica, care stie ce vrea… si care gateste super

vara’mea e cam ca mine, doar ca ceva mai normala si mult mai simpatica… are si ea nebunelile ei: boala asortatului si, mai nou, fobia aparatului foto . in vreo 2-3 luni se va muta la casa ei. din pricina asta, de vreo juma de an a dat magazinele cu haine si pantofi pe hornbach, bricostore, mr bricolage, mobexpert si valea cascadelor. fidelitatea fata de ele se manifesta prin vizite saptamanale, atat sambata cat si duminica. as putea sa va povestesc si eu cum sta cu cateva din ele. cireasa de pe tort o reprezinta gresia si faianta de pe valea cascadelor. aaaah, nici chiuvetele nu sunt deloc lipsite de imaginatie si de culori dintre cele mai spectaculoase… din pacate cred ca se vand foarte bine…

varul – prietenul verisoarei mele – e un tip super… si normal, pe deasupra

ei sunt familia mea de aici. daca nu ar fi fost ei mi-ar fi fost mult mai greu, in multe momente…

*completare: mi-am dat seama ca uitasem sa va spun ceva foarte important. vara’mea si prietenul ei reprezinta pentru mine intruchiparea dragostei adevarate – orice-ati spune voi . in concluzie, ea exista, chiar daca putini au sansa sa o intalneasca

Oameni entuziasti

stau si ma intreb daca m-am entuziasmat vreodata pentru ceva… ma refer la un entuziasm care sa dureze mai mult de cateva ore… cred ca nu… de fiecare data cand ma bucura ceva ma gandesc imediat si la toate aspectele rele, pentru ca orice situatie are si asa ceva… sau cel putin in viata mea … si dupa ce fac aceasta “scanare” a situatiei, rezultatul nu ma mai entuziasmeaza… cred ca pe undeva e bine, dar ma impiedica sa fac multe lucruri…

joi, la petrecerea IAA YP am vazut oameni entuziasti, fericiti cu munca lor, increzatori si pusi pe treaba. partea mai interesanta e ca nu am vazut asta doar la tinerii industriei, ci si la seniori… foarte frumos… chiar imi lipsea chestia asta in ultima vreme… de bine, there is hope

din ciclul: oricum nu mai e soare

voi rata concertul lui “Lenin” . pentru cei care nu au inteles inca, este vorba de Lenny Kravitz. chiar voiam sa merg la concertul asta, nu am fost eu mare amatoare de concerte, dar omul chiar imi place… din mai multe motive nu pot ajunge…

fraza cu Lenin tot Andreea a scos-o  aseara, incercand sa-mi spuna ca nu poti sa le ai pe toate: este destul ca am onoarea de a avea in grija un caine in weekendul asta, nu pot sa mai am pretentia sa merg si la concert: “il ai pe Puficu, nu poti sa mergi si la Lenin” (bine, v-ati prins, savurasem vreo 2 paharele de Baileys)…

faptul ca spun acum ca nu voi merge la concert imi aminteste de examenul de politologie din facultate si de cel de icrm. tin minte ca l-am sunat pe taica-miu inainte sa intru la examen sa-i spun ca voi pica. nu ca l-ar fi interesat prea tare, dar simteam eu nevoia sa spun cuiva. le-am luat pe amandoua, chiar foarte bine… poate se intampla si de data asta

daca nu, ma voi delecta cu articole, poze si filmulete de la altii…

deh, nu poti sa le ai pe toate

Axe

o idee geniala, dupa parerea mea – anul asta la b’estfest

imi pare rau ca n-am vazut

Corfu

in minunatul concediu de 2 saptamani pe care l-am avut in aceasta vara (inca nu s-a terminat, dar simt cum se scurge amenintator) am ales sa plec in Corfu… de fiecare data cand ma gandeam la locatie mi se parea ca trebuie sa fie una speciala… mai ales pentru ca vacantele sunt atat de putine, iar locurile de vazut atat de multe…

acum am mers pe mana unor prieteni, m-au chemat iar eu m-am dus… chiar daca Grecia era pentru mine ultima locatie pe care as fi ales-o… una peste alta, desi stilul grecesc nu prea se potriveste cu stilul si preferintele mele a fost o vacanta frumoasa, interesanta…

din categoria lucrurilor amuzante:

• am fost intr-o “romantic cruise” care pentru mine n-a fost deloc romantic, dar a fost frumos; poate ar fi fost ceva mai romantic daca media de varsta a pasagerilor si a turistilor din statiune cobora putin sub 50-60 de ani
• mi-a placut cand unul din chelneri, pe cand ma chinuiam eu sa-mi platesc masa si nu eram lasata, mi-a intins banii si a spus ca plateste el partea mea… pana la urma nu a fost asa, pentru ca deja fusese platita toata nota dar a fost draguta intamplarea
• m-a amuzat un slogan care sintetiza esenta filosofiei grecesti: “Life is jucy” – slogan al unui suc natural de portocale produs de Delta sub numele Life
• vizitarea Muzeului de Arta Asiatica – care s-a rezumat la lenevit pe scarile muzeului din cauza faptului ca acesta se inchidea la ora 15.00, iar noi n-am stiut
• cautarea inchisorii din orasul Corfu, care in mod normal nu cred ca este un obiectiv turistic, dar pentru mine a fost unul din cele mai tentante; nu cred ca ati vazut asemenea ziduri de beton si asemenea sarma ghimpata:)
• baia pe care am facut-o in apropiere de insula Antipaxos, asistata de un colac de lemn si de Andreea – doar una din aceste solutii nu era suficienta pentru mine
• incercarea de a gasi toate obiectivele turistice din orasul Corfu care erau atat de “impresionante” incat era foarte usor sa le ratezi
• replica Andreei “oricum nu mai e soare” data cand ne temem ca n-o sa mai ajungem la timp sa prindem avionul din Atena spre Corfu – memorabila
• au fost multe lucruri amuzante: de la modul in care ne serveau ospatarii pana la problemele pe care le aveam seara – daca sa mergem la cafeneaua cu scaune albe sau cea cu scaune negre… asta dat fiind faptul ca oferta era “extrem de variata”

din categoria lucrurilor mai putin placute: intarzieri destul de mari ale avioanelor: Olympic Airlines nu e tocmai cea mai serioasa companie si sper sa nu mai zbor cu ei, faptul ca hotelul n-a fost tocmai pe masura asteptarilor, turistii destul de putini, clientii teraselor fiind in mare parte localnici. stiam ca ma duc la relaxare si odihna, dar nu ma suparam daca era si putina agitatie

deocamdata ma mai bucur de cele cateva zile ramase lenevind acasa la ai mei… iar luni din nou la birou…