de ce au nevoie oamenii ca sa-i tina impreuna?

de toleranta? inventivitate? maturitate? intelegere profunda a problemelor? superficialitate? veselie? realism? idealism? inconstienta? luciditate?

ma intristeaza cand vad oameni dragi mie cum se cearta de la niste tampenii…ca nu sunt capabili sa renunte la niste maruntisuri si sa faca alte maruntisuri care pentru celalalt conteaza enorm. sau n-ar trebui? ar trebui sa incercam sa renuntam la unele lucruri pentru cel iubit sau ar trebui sa gasim persoana pentru care nu trebuie sa renuntam la nimic, pentru care nu trebuie sa schimbam nimic?!…tind sa cred ca totusi ultima varianta este putin utopica…dar nu sunt nici de acord cu schimbari majore…fiecare are preferintele si placerile lui…si daca renunti la ele pentru celalalt nu poti face chestia asta pe deplin impacat decat poate, cel mult, in prima faza a relatiei..mai devreme sau mai tarziu ajungi sa invinovatesti persoana de langa tine pentru ca te-a schimbat…

e trist…e trist si ca oamenii nu-si dau seama daca se potrivesc sau nu..nu in ideea de a avea doar o relatie, “acea relatia”, ci pentru a sti cand e cazul sa sufere sau nu…ar fi frumos sa stii cand o relatie este doar un exercitiu..cred ca ne-am bucura mai mult de ea…si am aprecia mai multe lucruri la ea…

de ce nu putem face asta oricum? de ce nu putem lua doar ce ni se da si sa ne bucuram pentru asta? de ce trebuie mereu sa ne dorim mai mult si sa distrugem ce avem? pentru ca daca nu am distruge ce avem nu ar fi nicio problema sa vrem mai mult, dar asta chiar nu se poate …ar fi viata prea frumoasa:)

oameni frumosi

la una din iesirile  de la metrou de la mine sta adeseori un tanar invalid care cerseste. e unul din cersetorii fata de care am doar sentimente frumoase pentru ca stiu ca nu are de ales, sau oricum nu are prea multe variante, si pentru ca  se vede in ochii lui o caldura si o blandete rar intalnite. cand ii dai  bani, ii dai din toata inima. astazi, o batrana care folosea alta iesire mi-a dat niste bani si m-a rugat sa ii dau eu tanarului ca ea nu ajunge pe-acolo. m-a lasat fara cuvinte. chiar daca nu intalnim la tot pasul, exista oameni cu adevarat frumosi.

Iubirea in publicitate

mai pe la inceputul anului 3 de facultate eram foarte suparata ca nu eram deloc motivata sa-mi gasesc o tema si sa scriu o lucrare de licenta…ma gandeam: ce e o lucrare de licenta? o suma de pareri ale altora si un caz practic in care exemplifici ce au gandit altii…wow, ce fascinant! cui foloseste aceasta lucrare de licenta? pentru ce o fac? pentru o nota? niciodata nu m-a motivat chestia asta, cred ca asta e si motivul principal pentru care nu mi-am dat niciodata silinta sa iau note cat mai mari..decat poate la generala

un prieten a venit cu ideea sa fac o lucrare in care sa vorbesc despre iubire in publicitate. nimic mai frumos, ambele subiecte ma intereseaza…asta sa zicem ca m-a motivat cat sa ma apuc de treaba

am colectat o suma  de informatii…destul de selectiv…mi-am dat seama ca exista pericolul sa ma scufund in toate aborbarile pe tema emotiilor, sentimentelor, impulsurilor etc. usor, usor incepe sa se faca lumina aici.

marea problema este la partea practica a lucrarii…credeam ca toata publicitatea e intesata cu povesti de dragoste, ca Romeo ne vinde caini cu colaci in coada, dar am constatat ca nu e chiar asa…publicitatea nu a prea preluat acest subiect. cred ca e unul din putinele domenii in care nu prea s-a infiltrat, in rest: literatura, sculptura, pictura, muzica, cinematografie etc.

eram usor dezamagita  de faptul ca nu prea exista campanii care sa infatiseze iubire, cand mi-a venit in minte campania wash&go – femeile stiu de ce, realizata ca raspuns la ziua barbatului. e acesta un mod de a folosi iubirea, dar este iubire in publicitate? ma gandeam in prima faza la prezentarea unei povesti de iubire, si mai putin deloc la varianta de a te folosi de iubirea pe care oamenii o simt unii pentru altii ca sa-i faci sa cumpere un produs…adevarul e ca nu degeaba a castigat campania premiul APG pentru best use of research…cu cat stau mai mult sa ma gandesc cu atat mi se pare mai fascinanta ideea campaniei…pe de alta parte ma intreb cat de moral este acest demers, sa profiti de pe urma sentimentelor pentru a-ti mari tu veniturile, dar din aceasta perspectiva oricum publicitatea este imorala:)

cu alte cuvinte…iubirea nu este infatisata in reclame, pentru ca este mult mai usor sa te folosesti de senzualitate, atractie fizica etc pentru a vinde…nu trebuie sa aratam sentimente inalte, inca nu am ajuns acolo. dar pana ajungem, ne putem folosi de iubire in cel mai parsiv mod cu putinta..determinand oamenii care iubesc sa cumpere un produs/serviciu.

interesant, huh?

din ciclul: niciodata…

astazi chiar am avut o zi proasta..dar nu asta e problema, problema e daca maine voi putea sa ma mai bucur de ce aveam ieri…

azi am simtit ca ceva s-a rupt in mine…o prietenie care credeam ca nu se poate strica – pentru ca era cu totul diferita, in multe sensuri – se pare ca nu e mai putin sortita distrugerii ca orice alt lucru pe lumea asta…eu credeam ca e undeva mai sus, ca lucrurile astea lumesti nu o pot atinge, ca e protejata…si ca orice as face, nimic nu se schimba…azi am dat piept cu cruda realitate…nimic nu e ferit de deteriorare, nici macar cele mai frumoase si profunde legaturi…cred ca trebuie sa muncim pana in ultima clipa pentru orice lucru pe care vrem sa-l pastram….si trebuie sa fim mereu atenti, sa nu dispara cand ne uitam in alta parte

sesiune – cand noaptea incepe la ora 8 dimineata

cumva imi era dor de o noapte pierduta in sesiune, pentru invatat sau pentru finalizarea unui proiect. azi noapte am stat pana la 8 dimineata, cand nici nu-mi mai venea sa ma mai culc..

cand trebuie sa pierd o noape pentru invatat mi se pare un cosmar nedrept – nimanui nu ar trebui sa i se ia dreptul la somn:))…nimic nu imi pare mai frumos decat cateva ore de somn… cu toate acestea, dupa ce au trecut sunt inca un motiv pentru care imi apare un suras in coltul gurii cand imi amintesc.

o sa-mi fie dor de noptile pierdute, in care imi tineam mintea treaza cu energizant…imi amintesc ca in anul 1 noptile astea mi se pareau infioratoare…am o colega care nu dormea nopti bune si cand venea la examen arata ca o stafie:)…da Irina, despre tine e vorba:)). imi amintesc ce draguta era mama cand imi spunea sa nu stau tarziu, mai ales in noaptea dinaintea examenului…eu o aprobam, constienta fiind ca nu pot face asta si, pe deasupra, nici nu meritam sa dorm la cat lenevisem in timpul semestrului…

cu toate ca in ultima vreme scoala a fost o povara si abia asteptam sa se termine, o sa-mi lipseasca facultatea, colegii, profesorii cu nenumarate cerinte, prezentele obligatorii, punctele de seminar, dezbaterile,  examenele orale – o adevarata tortura pentru mine- , berile de dupa orele de curs, proiectele facute pe ultima suta de metri si noptile nedormite invatand….

ce amintiri frumoase:)